Consecvenţa este cheia. Auzi asta în cele mai multe domenii care te interesează. Vrei să te apuci de sală? Sigur îți va ajunge acest mesaj la urechi. Vrei să dezvolți o afacere? Cu siguranță, sfatul legat de consecvență e unul necesar.
Vrei să diseminezi mesajul afacerii tale pe rețelele sociale? Clar, unul dintre sfaturile pe care le vei primi este să rămâi tenace și consecvent.
Cât contează motivația?
Răspuns șocant: deloc!
Indiferent de domeniu, persoanele care nu avansează acuză lipsa motivației. Chiar dacă nu este o plăcere să te ridici din pat când ești lipsit de energie creatoare, nu contează. Motivația este un mecanism energizant fluctuant.
Adică în unele zile o vei avea, în altele, nu. Chiar dacă încerci să te motivezi, mecanismul nu va fi mereu declanșat. Așadar, disciplina este cea care face diferența.
Motivația este, în zilele în care sosește, un bonus.
Care e diferența dintre motivație și disciplină?
Motivația este acel impuls venit parcă de nicăieri. „Astăzi o să spăl rufele, vasele, voi da cu aspiratorul și voi și aerisi așternuturile!”
Disciplina este o decizie luată în fiecare zi. Și este pe deplin rațională.
Cum rămân consecvent pe termen lung?
În primul rând, folosește-te de instrumentele de planificare. E mai ușor să îți faci un posting schedule atunci când profiți de resurse.
Spre exemplu, Meta Business Suite. Acesta îți permite să programezi postările pentru Facebook și Instagram. De asemenea, poți să stabilești în mod deschis că postezi în fiecare luni, miercuri și vineri. În acest mod, clientul final va ști când poate să intre pe pagina ta și să se aștepte la ceva nou.
Ce să iei în calcul când creezi un posting schedule
Este indicat să te uiți la orele recomandate de postat. Chiar dacă Meta Business Suite nu e infailibil, e un bun început.
Poți să-ți faci cont și pe aplicații care contorizează traficul, pentru a vedea în timp real orele ideale.
Cel mai important însă este să fii activ. Nu uita: calitatea și cantitatea contează deopotrivă. Iar creând cantitativ, conform unui posting schedule, ți se vor ascuți și capacitățile creative. Adică vei funcționa de parcă motivația și-ar arăta fața în fiecare zi!